RSS

The first fantasy book that I enjoyed!

I’m not a fan of the fantasy genre. Maybe we should start with this. So I started not to read CRUX because I had expectations or landmarks, on the contrary, despite them.

And maybe that’s why I read it to the end. Because I was like a fresh land without borders in which the world imagined by Serban could take shape and evolve. Maybe this is why I was taken by surprise, because I did not asked for anything before, but I let the story grow naturally, I let the author’s world to get populated at the same speed the naration required it to do so.

This keyword is imagination.

I speak from my perspective as a person licensed in angelology. In other words, even knowing that it’s literature, it’s hard for a story to take me by surprise and get me intrigued in this field. And yet, I was. Not by the creatures imagined by the author, we are talking of same old characters, I think, in such works: angels, cherubim, demons, magic, etc.. But by how these are being described.

Andrei’s words describe in the most natural and profound manner the features of these beings. And believe me, the images offered are the most difficult to put in words. Let’s just mention planet CRUX itself, created by Innana, first cherub, exiled in an amorphous space, the demons torturing unjust souls in Hell, or immaterial creatures or creatures of an alusive materiality, or a being driven by such a mental structure, one might say, from the field of cybernetics, the monsters, and so on.

It’s a world reveiling all of these beings, the relationships between them, very well-established hierarchies and relationships described by internal logic. And all these beings acquire, in turn, shape the way in which the author expresses. Serban manages to create images that are available and print, in turn, in our imagination, as he saw them.

Yes, the story is as old as mankind. It’s about the struggle between good and evil, light and darkness, call it what you want. But the way the story is told… it’s all about courage and strenght to envision this strange and intrusive world.

About the story itself I will let you taste it for yourself, is too complex to summarize in a few words, and it would be a shame to take from you the pleasure to discover.

I will only say this: the characters in Andrei’s world, dont even get bored among themselves.

crux

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iunie 5, 2013 în Lecturi

 

Etichete: , , , , , , , ,

Gustă din Hannibal!

Win or fail advertising?

WP_000114

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 25, 2013 în A la legere...

 

Etichete: , , , , , ,

E de bine! Cred…

Zilele trecute a apărut și Scriptorium pentru luna martie. Prima proza pe care am publicat-o în luna aceasta, CARNE, intră sub analiza cronicii acesteia. Și, până una alta, se pare că e de bine!

Următoarea proză asupra căreia ne vom opri se numeşte “Carne” şi este semnată de Dadal Cristinel. Autorul ne demonstrează şi de această dată că are talent, şi-ncă o grămadă, dar că nu ştie cum anume să-şi canalizeze resursele scriitoriceşti. Stilul este bun, foarte bun, dar are o ireductibilă meteahnă: îndepărtează, nu atrage. Redundant, cinci paragrafe spunând acelaşi lucru, năpădit de comparaţii şi descrierii, textul nu face decât să ne demonstreze că autorul depune prea mult efort în redarea unor lucruri neesenţiale cu preţul ignorării acţiunii, pierzându-se astfel în amănunte. Finalul le justifică, e drept, coşmarul trebuia redat cât mai bine, dar nu mulţi vor ajunge până acolo. Trebui eliminat balastul, curăţită povestea, descrierile să-nsoţească acţiunea, nu s-o suplinească, la fel şi comparaţiile şi epitetele, altfel îi va fi foarte greu autorului să se impună. Şi-l va costa mult, mult prea mult timp. Îi recomand să analizeze construcţia povestirilor clasice, iar Cehov este aici unul dintre cele mai bune exemple, deloc de ignorat fiind şi Maupassant, pentru a-şi doza mai bine stilul, să-l facă să pară natural, şi nu o tentativă de-a epata. Talentul nu este de ajuns, trebuie şi muncă. A nu se înţelege că nu-i bună povestirea, probabil este cea mai bine scrisă proză publicată luna aceasta, însă autorul nu trebuie să se compare cu ceilalţi, pentru că nu cu ei se dă lupta, ci cu sine. De asemenea, se impune şi-o periere a textului, numărul greşelilor de tastatură fiind destul de mare.

Textul integral al cronicii îl găsiți aici.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 25, 2013 în Facaturi

 

Etichete: , , , , , , , , ,

E bine!

Alexandru Ioan Despina

Din numărul ce va să vină al Gazetei SF. Sinopsis:

 

Avem în faţă o jumătate de lună (în cealaltă jumătate aflându-se revistele Gazeta SF, Helion Online şi SRSFF, analizate în Nautilus în cadrul rubricii Radar) ceva mai puţin reuşită, de-a lungul multora din prozele întâlnite izbindu-ne de aceeaşi meteahnă: structura. Unii autori evită, cu bună ştiinţă parcă, să dezvolte acţiunea, mulţumindu-se în schimb să redea un singur şi simplu episod, uneori, aşa cum este vorba în cele două proze semnate de Iulian Sârbu, scris la repezeală şi fără o evidentă îndemânare. Alteori, aşa cum se-ntâmplă şi-n cazul povestirii Gabrielei Moisescu, se poate observa că există voinţă, însă lipseşte exerciţiul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre scriitura lui Celestin Cheran. În astfel de cazuri se simte nevoia unor lecturi susţinute şi a trierii a textelor înainte de-a le trimite spre publicare. Sau a şlefuirii…

Vezi articol original 125 de cuvinte mai mult

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 14, 2013 în Ganduri

 

Speranța

Speranța e un accident, apărut în urma pierderii Paradisului, adica a Totului. Ce nevoie avea omul să spere în Rai? Dacă ar fi rămas în spațiul lui, speranța nu ar mai fi existat. E ceva impus de lipsa unui altceva.

Speranța înlocuiește Paradisul.

O imagine înlocuiește o realitate trădată. Iadul aceasta este: posibilitatea de a spera înca, și încă… și încă… În Rai va fi liniște și netulburare pentru că nu va mai fi nevoie să speri. Dar în iad va fi anularea realității și reabilitarea speranâei, ceea ce va durea și va arde.

La inceput a fost unul: Îngerul. Acum sunt doi. Sus a rămas cel cu aripi, aici jos a căzut omul, jumătate de înger cu chipul lui Dumnezeu. De aceea viaâa omului este dulce și amară ca lacrima de heruvim.

De aceea spun că istoria n-a început cu Paradisul, ci cu căderea. Și demonii de ce se perpelesc? Pentru că speră! Dar nu în mântuire, ci să fie Dumnezeu.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 5, 2013 în Facaturi, Ganduri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Iubitei…

Iubito, tabla înmulţirii 
E pentru mine un supliciu. 
Nu ştiu cît face şase ori nouă 
Nici dac-aş fi bătut cu biciul. 
De tine, mică şi nervoasă 
Că sînt atît de imbecil. 
Dar, iată, gîndului meu leneş, 
Pe care cu sfială ţi-l 
Strecor sub rochia uşoară 
Şi galbenă, nu-i este frică, 
Deşi plutim în plină stradă, 
Să te sărute pe pisică!!

Emil Brumaru, Iubitei ce-și plimba pisica-n lesă

Pentru că e dreptul vostru să decideți când vine primăvara și ce gust are toamna, pentru că e privilegiul vostru de a ne măsura pulsul mai precis ca orice aparat, pentru că e în firea voastră să zâmbiți cu gura noastră, fii fericită, FEMEIE!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 1, 2013 în A la legere...

 

Etichete: , , , , , , , ,

Întrebarea de la miezul nopții

Ce miros are noaptea?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Martie 1, 2013 în Ganduri

 

Etichete: , , , , , , , ,