Ieri seară m-am nimerit la una dintre bisericile bucureștilor, la slujba Pavecerniței celei Mari, unită cu Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul. Din păcate, recunosc faptul că m-am nimerit! Nu ma dusesem special pentru slujbă ci pentru că aveam treaba cu unul dintre părinții acelui lăcaș, și a trebuit să aștep încheierea ritualului.
Vă aduc aminte faptul că am niște ani de teologie în spate și faptul că, prin dragostea de muzică bizantină, am avut ocazia să adăstez îndelung în lăcașurile Domnului, deci Biserica și ceea ce trezește ea, ca lăcaș, nu îmi sunt elemente străine, chiar dacă nu am mai fost atât de implicat în ultimii ani. Și totuși, spre tristețea mea, aseară nu am reușit să simt aproape nimic, cu ceteva momente de excepție. Și nu pentru că nu eram dispus să mă racordez la ritual și să mă las intregrat de acesta, ci datorită modului în care acesta s-a desfășurat.
O amestecătură plângăcioasă de muzici, pe de o parte momentele susținute de corul bisericii, un cor liniar pe voci, dar un cor care lăsa impresia de meșteșugari, de oameni intrați în biserică pentru a-și face meseriaș apoi intervențiile cântăreților de la strană într-o muzică pseudo bizantină, cu voci triste și necunoscătoare, lipsite de ritm și, mai presus de toate și poate singurul element corect pentru care pot fi judecate, lipsite de bucuria de a cânta. Poate sunt eu prea influențat de stilul corurilor bizantine în care am cântat, de măreția acelui stil adevărat de a psalmodia în biserică, dar unu lucru pot spune cu mâna pe sufletȘ de fiecare dată când am cântat în biserică am făcuto cu o bucurie nestăvilită de a cânta!
Poate că după o perioadă de îndepărtare de mersul regulat la biserică, am privit puțin altfel slujba și am înțeles! Am înțeles de ce este foarte greu ca un tânăr să prindă dragoste de ceea ce se petrece în biserică, de ce un necunoscător nu se poate lăsa răpit, de multe ori nici măcar liniștit sau relaxat de slujbele din majoritatea – din păcate – bisericilor ortodoxe de la noi.
Ca să nu mai vorbesc de intrarea triumfală a câtorva studenți de la teologie -îmi pare rău, băieți, un ochi format vă recunoaște imediat, după haine, după aerul de superioritate pe care îl respirați, de stăpâni ai rugăciunilor și misterelor, aere ascunzând, de cele mai multe ori, o incultură crasă dar o și mai proastă creștere! Inutil de adăugat că cei cinci studenți făceau cea mai mare gălăgie din biserică.
Au fost însă și momente în care am simțit ceea ce trebuia! În fapt, nu știu dacă există un ceea ce trebui în biserică, însă momentele sincere și curate le recunoști după freamătul ușor din piele ca în urma unor mici revelații, după liniștea pe care o respiri preț de cîteva secunde. Aseară, aceste scurte momente au fost cele în care a ieșit Arhiereul din altar. Petre Țuțea spunea că pentru creștin, Sărbătoarea punctează timpul și Templul (Biserica) punctează spațiul. Ei bine, aseară, aparițiile arhiereului au punctat diafan spațiul în care mă aflam. În veștminte negre, maiestuoase, cu marginile aurii (în perioada Postului Mare veșstmintele de slujbă sunt negre sau de nuanțe închise, simbolizând perioada întunecată prin care trecem înainte de Înviere), a adus acea umbră de simirnă și tămâie, acea senzație interioara, preț de câteva secunde, de corectitudine a universului în care trăim. Îmi este foarte greu să exprim în cuvinte senzația de îmbrățișare cu o tradiție puternică și sublimă pe care am simțit-o în clipele în care m-am aflat în preajma sa.
Și a mai fost un moment plăcut. Exact când mă pregăteam să plec, am zărit în vitrina pangarului o Biblie, care m-a atras prin …veți vedea mai jos prin ce. Era Albă! Albă ca o declarație sigură pe sine, ca amintirea unei după amiezi de duminică într-o mănăstire! Mi-a plăcut atât de mult încât am cumpărat un exemplar pentru nașii mei! Aș fi luat mai multe dar…era ultimul!
În lumina a ceea ce am simțit ieri seară în acea biserică, și a gândurilor cu care m-am împrietenit pentru câteva ore mă întreb acum: De ce sunt toate Bibliile negre?
Opera a fost depusa pe sifonierul de acasa, pana ce tata a descoperit-o cativa ani mai tarziu.
-ro_blue.png)
